La cel de-al şaptelea nivel al unei clădiri din Paris, descoperim o încăpere care ar stârni curiozitatea oricui. De ce? Pentru simplu fapt că într-o singură cameră cu o suprafaţă de numai 8 metri pătraţi a fost amenajată o locuinţă confortabilă, dotată cu toate utilităţile necesare. In articolul de fata veti afla cum sa avem o locuinta confortabila in 8 metri pătrați.
Modul în care este amenajat unul dintre cele mai mici apartamente din Paris este destul de simplu, dar funcţionalitatea este maximă. În spatele uşilor glisante descoperim un mic raft de cărţi ce joacă şi rolul de scară pentru acces la etaj, unde este amplasat dormitorul. Următoarea uşă ne dezvăluie un dressing de dimensiuni modeste, dar îndeajuns de spaţios pentru ca fiecare haină sa îşi găsească locul pe propriul umeraş.
Dacă avem bibliotecă, dormitor şi dressing, trebuie neapărat să existe şi o zonă pentru bucătărie. Acţionând o uşă, vom descoperi o masă şi două scaune potrivite pentru servitul micului dejun, al prânzului sau cinei şi de ce nu… un birou numai bun pentru lucrările de acasă. Impresionant şi ingenios, nu-i aşa?
Bucătăria amplasată în dreptul ferestrei are un frigider, un cuptor cu microunde şi o chiuvetă. Desigur, nu trebuie să trecem cu vederea baia, indispensabilă în orice locuinţă. Aceasta se ascunde, de asemenea, în spatele unei uşi şi are incluse toate utilităţile necesare.
Ce este de admirat la acest apartament este faptul că poate fi transformat pe rând în dormitor, birou, bucătărie şi oferă minimul de confort necesar oricărei persoane. Totul este aşezat pe un singur perete, în spatele unor uşi frumos decorate, care la prima vedere dau impresia unor simple dulapuri.
Sursa: Kitoko Studio via Vimeo
Text: LiveBiz : http://www.livebiz.ro/video/un-apartament-mic/